De mîine e decembrie...am o impresie că el a fost mereu în viața mea de cînd ai plecat....E frig,e întuneric și în mine totul e gol,nu pot să plîng...m-am dezvațat.M-am transformat întro papușa de porțelan-rece,distanta,bine calculată.Sper că ești mîndru de mine...am omorît-o pe Lenuța ta,în fiecare zi cu cîte un gînd de la tine.Ți-o mai aduci aminte?Eu nu...nici nu vreau,era prea naivă,prea nebunatică,prea copilă,prea inocentă- a fost o proastă!
Respir durere...e tot ce mai pot face fară tine... m-am deprins cu întunericul din mine.Oamenii cred ca sufletul e în pieptul nostru,eu cred că el(dacă există) pleacă împreună cu cei dragi acolo sus,iar în piept rămîne doar răni ale trecutului....Mi-aș dori să privesc în ochii morții o dată,să o întreb dacă e fericită...dacă a simțit vreodată agonia care a lasat-o în ochii mei...Oare v-a avea curaj?singuratate-a mă orbește..iar eu o îmbrățișez,caci doar lîngă ea ma simt în siguranța
Știu că n-ai să te întorci niciodată...te rog doar un singur lucru- UITĂ-MĂ,poate atunci îmi v-a fi și mie mai ușor...
