lumea din camera mea de la etajul 2.Str.ISMAIL e la fel de aglomerată,în Parcul Memorial sunt îndrăgostiții lipicioși.Lumea vine/pleacă de la Universitate,însă eu stau îmbrățișată cu ceaiul și plapuma,încălțată în ciorapii imenși de lînă(m-am îndragostit de ei deja).Sunt sătulă peste cap și de filme,mi se întoarce de la ceapă,și simt ca nu voi mai bea ceai în următorii 2 ani.Am declarat CARANTINĂ în camera 23,însă spre bucuria mea,ea e la fel de invadată de indivizi dornici să vadă dacă ''nu am murit încă''.Faptul că ÎMI SUNT ALĂTURI,e mai puternic ca orice antibiotic.Îmi e dor de jurnaliștii mei,de cei NEteferi la cap,de rîndul incontrolabil din cantina Universității,de cafeaua vărsată pe scări,de prostiile noastre diabolice jurnalistice...
Cu dragoste,un ostaș de pe cîmpul de luptă a gripei sezoniere
