Tîrziu....tîrziu a înțeles că lumea lui se regăsea în acei doi ochi căprui.Nu crezuse niciodată că va pleca,Ea era mereu acolo...lîngă răsăritul și apusul lui. Vocea Ei....Doamne cît îi lipsește vocea Ei,degeaba ascultă înregistrările moarte...Ea niciodată nu va mai cînta pentru EL...
Tîrziu...degeaba căuta zîmbetul Ei-era unic,era perfect,era dureros de inocent.
Tîrziu...a înțeles că tot acest timp era un simplu vînător de umbre,nu a avut curaj să iubească acel puls care îi dăruia viața.
Apoi a urmat moartea Ei...oricum EL nu a meritat niciodată fericirea de a o avea alături.Degeaba îi săruta fruntea rece a amintirilor,degeaba își îngropa fața în părul Ei de tei,degeaba o chema-ochii îi erau goi.
Ea singură își chemă sfîrșitul,cu visele în pumn și cu dorul în lacrimi,se simțea străină în lumea Lui.Indiferența a sfărmat-o,au aruncat-o în pămînt,iar promisiunile Lui i-au fost cruce.
Urmărindu-i stafia,a înțeles că e fericită acolo,în acea lume nouă,unde EL nu are loc
Acum o urăște, o urăște pentru că a avut curajul să plece,pentru că nu i-a permis să-i vadă lacrimile,pentru că a reînviat la pieptul altcuiva,pentru că o iubea...
