Frumoasa salvează omenirea? 

marți, 1 noiembrie 2011 - o nebunie de MISS ELYNN la 19:13
Noul număr al revistei e gata gata să vadă lumina tiparului, iar eu nu mai am răbdare să țin materialul ăsta ascuns. Deci, voila, a doua lucrare a mea de care sunt mândră. Chiar dacă am făcut câteva crize de nervi la scrierea acestuia



La cei 27 de ani pe care îi are, eroina noastră (nu a dorit să-și facă public numele) putea să studieze la o facultate din  țară, să fie mamă, soție sau să lucreze la o agenție din capitală… Însă ea a ales ... mănăstirea.
Am observat-o când își facea bagajele. Pleacă. Primele 2 luni și  jumătate, a fost ascultătoare la mănăstirea Hîrjauca, apoi la Frumoasa. Acum pleacă spre al sat, spre altă mănăstire.
„Dacă ai ști, cât îmi e de greu, îmi spune ea, împăturindu-și o fustă pentru împachetare. Aici am găsit familia care îmi lipsea, aici sunt înțeleasă...”
Rămasă orfană de mică, a locuit temporar când la o rudă, când la alta. Pâna la un timp, când toți s-au dezis de ea. „Am ajuns într-un moment, când pur și simplu nu aveam unde să dorm, nici să mănânc. Mănăstirea m-a salvat...”
Cineva a îndrumat-o spre mănăstire și, odată ajunsă aici, maica stareță i-a propus să rămână. „Uite, vezi floarea aia de pe fereastră? îmi arata ea cu mâna, am pus-o chiar eu, când am venit aici. Era mică, aproape veștedă, la fel ca mine... Acum privește-o..!”
Originară din Chișinău, ea nu simte lipsa vieții tumultoase din capitală. „Copilăria, zice, mi-am petrecut-o în apartamentele închise ale rudelor mele, nu am avut bunei la țară, deaceea, când am venit aici, am rămas fascinată de frumusețea din jur, şi nu am mai dorit să plec...”
În timpul discuției noastre, a intervenit o măicuță, care o anunță, că mașina va fi peste 15 minute, şi
ochii fetei s-au umplut de lacrimi.
– Timp de 5 luni, nu ai avut niciodată dorința de a lasa totul și a te întoarce? o întreb eu.
– Nu am la ce mă întoarce, aici mă simt în siguranță...
– De cine îţi este frică?
Ochii ei negri iar se umplu cu lacrimi. Își apleca capul  jos.
– Nu pot vorbi despre asta și nici nu vreau, oamenii sunt foarte periculoși, răi, vicleni...
Apoi au urmat scene de îmbrățișări și rămas bun. Ajunsă la poarta mănăstirii, fata își făcu semnul crucii, se aplecă până la pământ și, cu o geantă mai mare decât ea, se îndreptă spre mașină. Mai privi o dată în urmă cu ochii ei mari, negri, ochi cărora le e frică de oameni şi care vor să fie ascunși de restul lumii.
„Ca să înțelegi viața monahală, trebuie să fii monah... îmi spune maica stareță a mănăstirii. Noi ca voi am fost, însă voi ca noi – încă nu...”
În contrast cu alte obști mănăstirești, cea de la Frumoasa e foarte tânără. Odată statornicit aici, fiecare slujitor are un destin propriu, pornind de la viața anterioara, de care – uneori – nu prea doresc să-şi amintească. „Viața mea pâna la mănăstire e ca un fum de-asupra lumii, continuă Maica Benedicta, stareța mănăstirii. Fără Dumnezeu ea nu are valoare”. La vârsta ei tânără, maica Benedicta reușește să administreze cu succes aşezământul. „Noi muncim pentru Dumnezeu, acesta e rostul nostru, chiar și acel fir de iarbă crește în numele Domnului...”
O urmăream cum se plimba, seara, în curtea mănăstirii, iar în minte îmi veneau versurile lui Vieru:
„Uşoară, maică, ușoară,
Că-ai putea să mergi călcând
Pe semințele ce zboară
Între ceruri și pământ...”
Maica Benedicta (sau Natalia Mura) s-a născut la Strășeni. „Mama mea e o femeie de la țară, inteligentă, puternică, îi plăcea să cânte, cred că de la ea am moștenit darul de a cânta. Tatăl meu era un om special, inteligent. El mi-a fost și primul învățător; franceza am început să o învăț de la el. Era un bun matematician, deaceea era foarte echilibrat și obiectiv în toate deciziile luate. Cred că am moștenit aceste calităţi. Din păcate, nu părinții mei au fost cei care m-au îndrumat pe acest drum. Bunica este cea care mi-a călăuzit paşii spre sfântul lăcaş. Când eram mică, plecam cu ea la biserică şi cred că atunci s-a pus semința credinței în mine. Dar apropierea mea definitivă de Dumnezeu s-a produs un pic mai târziu, când eram prin clasa a 11-a, şi a fost total neprevăzută. Am venit la biserică, în postul Adormirii Maicii Domnului, pentru a mă mărturisi și a primi Taina Sfintelor Daruri. În timpul cântării Troparului Adormirii Maicii Domnului, am simțit o liniște înlăutrul meu, o linişte de care nu doream să mă mai despart, şi din acea zi am hotărît că nu voi lipsi de la nici o slujbă din biserică...” 
După absolvirea Gimnaziului din Sireti, Natalia și-a continuat studiile la facultatea de Filologie a Universităţii „Andrei Şaguna” din Sibiu.
„...A fost o experiență de neuitat. Am avut ocazia să fac și Teologie, pentru că, atunci nu era atât de populară ca acum, însă sufletul meu tânjea după casă, după acea liniște din biserică şi, undeva prin anul 4, au apărut primele gânduri de a pleca la mănăstire, deaceea am fost ascultătoare la un locaș sfânt din România. Întorcîndu-mă în Moldova, am venit aici, la manăstirea Frumoasa. Nu am fost rasoforă (a 2-a treaptă monahală, după cea de ascultătoare), ci direct monahie (al 3-lea grad). Am devinit apoi maică stareță a mănăstirii datorită studiilor teologice pe care le am”. Timp de 3 ani, a lucrat ca învățător de religie în școala din sat. „Îmi plac copii, lumea lor. Lecțiile noastre erau foarte frumoase...”
De la 1 septembrie  2011, gimnaziului satului Frumoasa se închide din cauza numărului redus de elevi. 54 de copii vor începe anul nou de studii în altă școală, la câțiva km depărtare de sat. Oare autobusul dat de la raion pentru a duce copiii în noua instituție de învățămînt va salva satul de analfabetizare? Cum rămâne atunci cu vechea școală? Ea stă cuminte într-o poieniță scoasă din cărțile poeților. În curtea plina de verdeață, paște liniștită iapa paznicului cu mânzul ei, pe o suprafață de 10 ari sunt plantate tufe de coacăză neagră, rezultatul unui proiect cîștigat – ideile materializate ale directoarei, Lucia Olaru, născută într-o familie de pedagogi. Ea și-a pus drept scop sa creeze reflexe practice în discipolii săi, coacăza neagra urma sa devină dulceață pentru iarnă pentru elevi. În școală miroase a pustiu, e trecut de întîi august,  mesele și podele sunt nevopsite, pe tabla de anunțuri stă încă afișat orarul examenelor din iunie.
Sătenii  privesc nepăsător acest scenariu, mai discută depre el la 5 dimineața cînd scot vacile la păscut, mai dau vina pe parlament și își aduc aminte cu nostalgie de kolhoz. Continuă să se întrebe, ce va fi mai departe... Undeva e bine, raionul le va mai da un autobus nou-nouț, le vor mai face o porțiune de drum pe gratis. Nu se liniștește nici primarul, care 8 ani a fost comunist, iar acum e ales ca lider independent. Satul are posibilitați mari pe care nu le valorifică. Mănăstirea organizează festivaluri de etnografie, folclor și meșteșug popular, pentru a dezvolta turismul, sistemul educațional. Acestea sunt doar cîteve premise... și scoala ar putea să rămâna – mica dar dârza, pentru că din oameni se nasc oameni...
La mănăstire bat clopotele, poate odată cu ele se va trezi și conștiința țăranului? Se va sătura de așteptat să îi cadă din pod mana cerească și se va apuca de lucru? Măicuțele însă nu au cînd să aștepte, ele lucrează odată cu răsăritul soarelui... . Trec peste greutăți și dureri în tăcere. În minte îmi răsuna cuvintele maicii Benedicta: „Dumnezeu întâi măsoara crucea pe spatele tău, apoi ți-o dă să o duci...”
      Mănăstirea rămâne a fi un bun model de funcţionare a unei comunităţi umane în orişice condiţii de viaţă. Mănăstirea s-ar putea să fie – şi pentru sat! – un model, demn de urmat, de supravieţuire în aceste vremuri de interminabilă tradiţie şi învălmăşeală prin care trece acum societatea. Este nevoie doar ca oamenii din comunitatea satului să înţeleagă ce li se întâmplă, să conştientizeze şi să îşi asume drumul bun către ieşirea din impas. Atunci când țăranii vor începe să  muncească cot la cot, uniţi în cugetul cel bun şi solidari în responsabilitatea pentru destinul satului lor, când vor avea suficientă credință și tărie, când vor manifesta interes pentru cultura spirituală și pentru mântuirea sufletele lor, starea de lucruri, cu siguranţă, se va schimba, din zi în zi, spre mai bine...
Elena Briciuc